Yoga este cel mai vechi sistem de instruire din lume si poate data de acum 5000 de ani
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 24 martie 2017

Prosperitatea casei




Prosperitatea casei nu este pur şi simplu o chestiune ce ţine de bani, totuşi câţi dintre noi nu s au gândit că nu există problemă pe care să n o rezolve cu un milion de dolari? La baza dorinţei noastre de a avea bani se află aspecte mai puternice, pe care banii nu le pot cumpăra: siguranţă, stimă de sine şi, în cele din urmă, descoperirea a cine suntem şi de ce ne aflăm aici.
Sursa infinită se află în noi, prin urmare nu avem nevoie să adăugăm nimic. Trebuie să găsim o cale pentru ca Sursa Primară, izvorul de apă vie, să îşi găsească drumul din adâncimile întunecoase ale dorinţei noastre pământeşti în lumina unde poate stăvili marea noastră sete de semnificaţie, siguranţă şi descoperire.
Acesta este punctul culminant, întrucât cei mai mulţi dintre noi îşi încep viaţa de adult cu speranţa că vor prospera şi cu aspiraţia că se vor bucura de o viaţă bună. Apoi trec anii. Le permitem circumstanţelor să ne năruie visurile. Ne zbatem să trăim de azi pe mâine sau ne temem pentru ziua de mâine. Deciziile neînţelepte luate în trecut par să ne limiteze prezentul şi viitorul.
Situaţia arată şi mai grav în gospodăriile în care oamenii nu reuşesc să se descurce cu cât câştigă. Tensiunea creşte. Ne punem sub semnul întrebării nu numai valoarea financiară, ci şi valoarea de sine. Suferim; ne zbatem; ne simţim nesiguri. Nu mai avem curaj. În general, relaţiile sunt încordate. Există multă durere pentru că nu ştim care ne este sursa şi care e adevărata natură a rezervei. S ar putea ca tot ceea ce avem să fie speranţa şi bunăvoinţa de a încerca nu numai principiile prosperităţii, ci şi un stil nou de viaţă. Speranţa şi bunăvoinţa constituie un bun început.
Familia are nevoile ei, dar ştim că ele nu reprezintă adevărata problemă. Întrebarea este: va răsări în noi conştientizarea lui Dumnezeu? Aceasta este treaba tuturor membrilor familiei. Şi copiii, la fel ca adulţii, trebuie să ştie care e sursa lor şi adevărata natură a rezervei. Adulţii au tendinţa de a şi privi serviciul ca sursă şi banii ca rezervă. Copiii au tendinţa de a şi privi părinţii ca sursă. Şi unii, şi ceilalţi se înşală.

Plan pentru prosperitatea casei

Niciun fel de planificare nu ne poate garanta că fiecare membru al familiei se va trezi spiritual şi se va îmbogăţi în spirit. Revelaţia este un act de graţie şi e lucrarea lui Dumnezeu; totuşi, noi avem treaba noastră de făcut.
Niciunul dintre paşii pe care îi vom evidenţia în continuare nu poate crea revelaţia, însă poate stârni conştiinţa actuală şi ne poate deschide spre graţia divină.

Etape şi recomandări

Una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm este aceea că le permitem gândurilor despre lipsuri să ne domine mintea. Susţinem aceste gânduri însă ele nu ne susţin visurile. Gândul la lipsuri este unul dintre cenţii amintiţi în Capitolul 3. Să ne amintim principiul „Căci tot celui ce are i se va da şi i va prisosi, iar de la cel ce n are şi ce are i se va lua“ (Matei, 25, 29).
Conştiinţa centrată pe lipsuri produce mai multe lipsuri deoarece continuăm să pierdem şi ceea ce avem. Acest tip de mentalitate trebuie să înceteze, însă e mai uşor de zis decât de făcut.
Primul pas pe care trebuie să l facem este să fim recunoscători; atunci când suntem recunoscători, gândurile pozitive încep să predomine. Recomandarea mea este ca toţi membrii familiei să se adune şi să facă o listă cu toate lucrurile pentru care sunt recunoscători. Lista poate să înceapă cu lucruri materiale, însă nu uitaţi să vă includeţi unii pe alţii şi calităţile intangibile ale vieţii pe care o duceţi.
Practica recunoştinţei ne întoarce gândirea de la ceea ce nu avem (conştiinţă centrată pe lipsuri) la ceea ce avem. Nu uitaţi că „tot celui ce are i se va da“, iar primul dar este conştientizarea lui Dumnezeu. Aceasta este rezerva noastră şi, în cele din urmă, ea ne va asigura nevoile materiale.
Cea de a doua recomandare a mea este ca, ori de câte ori primiţi un cec trimis din greşeală vouă, să l semnaţi ca de obicei, iar sub semnătură să scrieţi cuvântul „Binecuvântare“. Acest gest simplu este o cale tangibilă de a fi recunoscător deoarece, prin sistemul nostru bancar, cecul anulat se întoarce la acela care l a emis. Important nu e faptul că cecul respectiv se întoarce, ci că atitudinea noastră se schimbă când primim o binecuvântare. O persoană prosperă nu trece prin viaţă orbeşte, ci îşi conştientizează binecuvântările primite. Ele sunt o manifestare a conştiinţei persoanei. Prin urmare, există o conexiune între un cec primit şi rezerva infinită. Înţelegerea acestui lucru produce recunoştinţă.
O familie poate fi nenorocită de gândirea negativă, însă şi frica de viitor este o condiţie ce îi limitează. Aceia care se tem de ziua de mâine îşi tezaurizează averea. Haideţi să ne uităm în dulapurile şi în debaralele noastre. Chiar avem nevoie de toate aceste lucruri? Se spune că unele au valoare sentimentală. Dacă e adevărat, atunci de ce ţinem în pod sau în pivniţe asemenea bunuri de preţ, care joacă un rol atât de mare în viaţa noastră? Cineva ar putea presupune că un lucru atât de preţios ar trebui expus, ca să l vedem şi noi, ceilalţi, sau ar trebui folosit în fiecare zi. Uneori gândim: „S ar putea să am nevoie de el într o zi.“ Poate că aşa e, dar cum îl vom găsi oare dacă nu avem nicio listă de inventariere a obiectelor depozitate în pod, în fundul debaralei sau în pivniţă? De cele mai multe ori, uităm ce ţinem acolo.
Adevărul este că strângem obiecte compulsiv deoarece ne simţim nesiguri, credem în rezerva limitată şi ne temem de ceea ce ne poate aduce ziua de mâine. Acumulăm lucruri deoarece considerăm, în mod greşit, că ele ne dau siguranţă, însă acumularea compulsivă contribuie, în realitate, la sentimentul de limitare şi la senzaţia de nesiguranţă. Ieşirea 16, 13–30 ilustrează ceea ce se întâmplă atunci când strângem compulsiv. După ce au ieşit din Egipt, evreii s au hrănit cu mană cât timp au rătăcit prin pustie. Ea le a fost pâinea cea de toate zilele – un dar de la Dumnezeu care i a susţinut ani de zile, cât au rătăcit spre Tărâmul Făgăduinţei. Porunca lui Dumnezeu cu privire la mană a fost clară: fiecare familie trebuia să strângă atât cât îi trebuia pentru o zi. Numai în ziua de dinainte de Sabat aveau voie să adune de două ori mai mult decât de obicei, această rezervă garantându le că ziua sfântă avea să fie cu adevărat o zi de odihnă.
La început, oamenii nu au ascultat porunca lui Dumnezeu: frica lor pentru ziua de mâine i a determinat să strângă mai mult decât le trebuia. Când s au trezit, mana acumulată compulsiv se stricase şi făcuse viermi. Asta se întâmplă atunci când credem într o rezervă limitată şi ne temem pentru viitor. Frica şi mentalitatea lipsurilor ne strică şi ceea ce avem. Poate fi vorba de bunuri sau de starea de spirit, dar tot se produce o stricăciune.
Să nu uităm că Dumnezeu ne este sursa, iar conştientizarea lui Dumnezeu ne este rezerva şi, la fel ca mana, ne e accesibilă în fiecare zi. Nimeni nu o poate acumula compulsiv. Şi nici nu e nevoie: conştientizarea lui Dumnezeu ni se află la îndemână în fiecare clipă, în fiecare zi.
Este recomandabil ca familia, indiferent dacă e compusă dintr un singur membru sau mai mulţi, să „cureţe“ casa. Verificaţi dulapurile, sertarele, podul, pivniţa şi spaţiile de depozitare pentru a repera obiecte pe care nu le mai folosiţi. O regulă generală bună de urmat este aceasta: dacă un obiect nu a mai fost folosit un anotimp întreg (de exemplu, o haină de iarnă), atunci e vremea să renunţaţi la el. Daţi l de pomană sau vindeţi l la mâna a doua.
Eliberarea este importantă. Marele Lac Sărat din Utah şi Marea Moartă, situată între Iordania şi Israel, sunt exemple de ceea ce se întâmplă atunci când nu avem supape. Aceste două acumulări de apă sunt lipsite de viaţă pentru că stochează apa care le intră în bazine.
Curăţarea casei ne deschide sufletul către o mai mare siguranţă şi ne ajută să învăţăm lecţia pe care şi evreii au învăţat o de la mană. Desigur, pâinea cea de toate zilele a fost o binecuvântare pentru viaţa lor pământească, însă cea mai mare binecuvântare a fost aceea că au înţeles care le este sursa.

Să ne plătim facturile

Când suntem bogaţi în Spirit, ne plătim facturile cu bucurie. Când suntem săraci, ne plătim facturile – atunci când reuşim să le plătim – mormăind cu necaz. Compania de electricitate ne a aprovizionat cu energie timp de o lună, permiţându ne să trăim relativ în confort şi să facem lucruri asociate cu viaţa modernă, dar nu ne place când trebuie să ne plătim factura. Avem atât de multe nevoi curente... Şi ce să mai spunem de ziua de mâine? Expediem fără prea mare tragere de inimă plicul ce conţine cecul cu plata, însă ne am fi dorit să folosim banii în alt scop. Această atitudine şi acest comportament sunt semne ale unei conştiinţe centrate pe lipsuri, ale unei credinţe în rezerva limitată şi ale fricii pentru ziua de mâine.
Mulţi oameni au început să şi plătească facturile în mod diferit. În colţul din stânga jos al cecului, acolo unde trebuie să completeze destinatarul plăţii, sau pe facturi ei scriu „Binecuvântări“ sau „Îţi mulţumesc, Doamne“. Au beneficiat de un serviciu, aşa că mulţumesc pentru el. Prin aceasta, ei fac trei lucruri: Îl recunosc pe Dumnezeu ca Sursă, îşi exprimă bucuria mai curând decât resentimentele atunci când plătesc facturi şi stabilesc o stare de spirit în care domină dăruirea. Acestea sunt ingredientele principale din inima unei persoane prospere. Cel bogat cunoaşte importanţa atitudinii atunci când are de a face cu banii. Când resentimentele şi repulsia sunt înlocuite de dorinţa de a binecuvânta, marea binecuvântare pe care numai Dumnezeu o poate da izvorăşte din sursa ce se află în lăuntrul nostru. […]

Şi misticii au facturi de plătit
Cum să găsim echilibrul între viaţa spirituală şi cea materială

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu