Yoga este cel mai vechi sistem de instruire din lume si poate data de acum 5000 de ani
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Harta emotiilor umane; Cum se simt dragostea si invidia






De la dragoste și fericire până la frică sau mânie, emoţiile pe care le trăim la un moment dat sunt resimţite în mod direct, cu o intensitate puternică, în anumite regiuni ale corpului, susţin cercetătorii finlandezi într-un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Science.

Studiul a constat în cinci experimente la care au luat parte circa 700 de voluntari finlandezi, suedezi și taiwanezi (vorbitori de taiwaneză Hokkien). Fiecărui participant i s-au arătat, pe un monitor, două siluete umane. Pe o siluetă trebuiau colorate acele regiuni corespunzătoare părţilor corpului în care el a resimţit senzaţii puternice în urma trăirii unei emoţii provocate de un stimul. Pe cealaltă siluetă trebuiau colorate regiunile unde senzaţiile sunt resimţite foarte slab. Stimulii folosiţi de experţi pentru experiment au fost cuvinte care exprimau emoţii, povești scurte, materiale video cu încărcătură emoţională și fotografii cu expresii faciale universale.

În urma experimentului, cercetătorii au întocmit hărţi generale ale regiunilor din corp unde individizii resimt cu putere sentimentele experimentate. Astfel, atunci când participanţii au resimţit senzaţii puternice în corp, respectivele regiuni au fost colorate prin culori calde (roșu și galben). În schimb, când emoţia era foarte slab resimţită, regiunea a fost evidenţiată prin culori reci (albastru și turcoaz).

De exemplu, emoţiile fericirii au „colorat" întregul corp cu roșu, sugerând impactul puternic a acestei stări asupra corpului. Regiunile pieptului și ale capului au fost însă colorate cu galben, culoare care indică acele zone în care emoţia fericirii a fost resimţită la intensitate maximă. Dragostea se resimte în întregul corp, mai slab însă în regiunea picioarelor, iar cele mai puternice semnale ale emoţiei sunt experimentate în regiunea capului, a pieptului, a toracelui și a zonei genitale, potrivit hărţii alcătuite de experţi. Pe de altă parte, furia este resimţită în corp atât la nivelul capului și al pieptului, cât și la nivelul braţelor și, cu precădere, în zona mâinilor.

Într-un experiment controlat, experţii au observat că hărţile întocmite rămân valabile, indifierent de cultura din care provin indivizii. În acest sens, ei au comparat rezultatele obţinute de finlandezi și taiwanezi. „Aceste hărţi au fost concordate în rândul eșantioanelor din Europa de Est și Asia de Est."

Descoperirea acestor hărţi corporale ale emoţiilor ar putea deschide noi drumuri de cercetare în scopul înţelegerii anumitor tulburări de ordin psihic și emoţional, precum anxietatea și depresia, punctează specialișt

sursa;https://semneletimpului.ro/stiinta/locurile-din-corp-unde-se-resimt-emotiile.html

duminică, 7 ianuarie 2018

TEHNOLOGIA VISATORULUI - De vrei să schimbi, Visează!



De vrei să schimbi, Visează!
(Elio D’Anna - TEHNOLOGIA VISĂTORULUI)

Singura cale prin care poți schimba realitatea în care trăiești este de a Visa o lume nouă, de a proiecta o Viziune nouă.
Viața ta este așa cum este pentru că nu știi cum să aduci schimbarea în propriul tău Vis, chiar dacă trăiești un coșmar. Ține minte! Este imposibil să te afli într-un război dacă nu produci moarte în tine însuți, dacă nu visezi la ea. Războiul, sărăcia, eșecul, boala, moartea sau orice alt dezastru nu sunt realități obiective. Nu există în afara ta. Ele devin reale doar dacă le visezi. Ca să fii politician trebuie să produci conflicte, în interior sau în afară, deși pretinzi că lupți pentru pace. Ca să fii jurnalist, trebuie să produci scandaluri și, înainte de toate, în interiorul tău, de aceea viața ta este o catastrofă. Ca să fii doctor, trebuie să materializezi boli și viruși, aceleași și aceiași care într-o zi te vor ucide. (...)
A Visa este arta supremă a Zeilor. Omul obișnuit nu poate visa, ci poate doar să fie visat. A Visa este acea putere creativă care se află ascunsă în tine. A Visa este sursa întregii existențe și susținerea întregului Univers. Indiferent ce evenimente, transformări sau miracole au loc în lumea exterioară, ele trebuie mai întâi să apară în corpul tău, acolo unde este ascuns Visul tău.
A Visa nu este deloc despre a visa. A Visa este o revoluție interioară care îți va răsturna complet realitatea. A Visa este transformarea perfectă, interioară, a unui Dumnezeu care s-a realizat pe Sine Însuși - un Dumnezeu care s-a autocreat. (...)
Există un Soare în spațiu pentru că adevăratul Soare se află în tine. Există o Lună pe cer pentru că adevărata Lună este în tine. Există planete, stele și galaxii în spațiu, dar ele sunt doar o reprezentare simbolică a infinitului din tine. Există Zei și demoni, OZN-uri și extratereștri, fantome și monștri care te pot subjuga și devora dacă uiți că sunt simple născociri ale propriei tale imaginații.

Înțelege că tu însuți ești Visătorul, singurul creator și conducător al întregului univers și al întregii materii care te înconjoară — care nu este altceva decât praful propriilor tale proiecții. (...) Totul depinde de tine. Tu visezi și creezi realitatea, bună sau rea, chiar în acest moment. Totul este în mâinile tale. Totul depinde de tine. Totul are sensul pe care i-l dai tu. (...)
Tu ești sămânța Universului.
Conștientizarea interioară că totul pornește dinăuntru și trebuie să aibă propriul tău consimțământ pentru a se manifesta, face ca toate evenimentele și circumstanțele să se întâmple în avantajul tău și pentru dezvoltarea ta. Dimpotrivă, de crezi că lumea ta este o entitate care trăiește în afara ta, tu, precum milioane de alți oameni, în eoni de timp, trebuie să treci prin greutăți și dificultăți, îmbătrânire și boală, pentru ca într-o zi să înțelegi că ești chiar tu cel care emană această lume pe care o crezi a fi din exterior.
Așa că întoarce-te către tine însuți, uită-te la tine însuți, caută în tine, concentrează-ți întreaga atenție și dedică-ți tot efortul pentru a ridica limitele visului tău, îndrăznește să te scufunzi în inaccesibil, îndrăznește să atingi invizibilul și conștientizează că realitatea te va urma.
Visul este un plan care se întâmplă în absența timpului — în eternitate, într-un timp vertical — chiar în acest moment. Acordând atenție visului, existenței tale, emoțiilor și gândurilor, te eliberezi și mergi mai departe iar falsa ta persona, cu dependențele și obsesiile ei, cu amintirile și obișnuințele, cu minciunile și contradicțiile ei, se va dizolva. (...)
Prin autoconștientizare curge întreaga frumusețe și putere.
Atât timp cât trăiești cu iluzia că te cunoști, nimic nu se va schimba pentru tine. Vei trece prin aceleași greutăți, aceleași nefericiri și aceleași tragedii, chiar și dacă vei pleca în cele mai îndepărtate colțuri ale Pământului. Pentru a schimba condițiile exterioare ale Vieții, trebuie să schimbi Ființa ta interioară. Odată ce scapi de violența, conflictul și suferința din interior, toate crimele, revoluțiile și războaiele dispar în mod miraculos de pe Pământ.
Drumul spre interior este drumul spre exterior! Singura revoluție adevărată este schimbarea ta. Nu poți schimba lumea fără să te schimbi pe tine. Și când vei fi capabil să faci asta, vei conștientiza că nu este posibil și nici nu este necesar să-i schimbi pe alții.
Aria Art Gallery: Sossio
Cea mai mică schimbare din ființa ta mută munții în lumea evenimentelor.
Ține minte! Întregul Univers este doar o umbră palidă a ființei tale interioare și pe măsură ce îți dai seama că tot ceea ce te înconjoară nu se petrece în altă parte decât în interiorul tău, vei avea mai multă putere pentru a schimba totul. (...)

Doar de la un nivel superior al Ființei, printr-o viziune de ansamblu, ai putea să conștientizezi că ceea ce experimentezi chiar acum este exact realitatea pe care o visezi. De acolo de unde ești acum, visul și realitatea apar ca două lumi diferite, fără vreo legătură între ele.
Ai inventat două căi pentru a evada din realitate: somnul și moartea. Acum trebuie să înțelegi că singura cale prin care poți schimba realitatea în care trăiești este să visezi o lume nouă — să creezi o Viață nouă.
Viața ta este așa deoarece nu ai adus nicio schimbare în propriul vis, chiar dacă trăiești un adevărat coșmar. Este imposibil să te afli într-un război dacă nu produci moarte în tine însuți — dacă nu-l visezi. Războiul, sărăcia, eșecul, boala, moartea sau orice alt dezastru nu sunt realități obiective. Nu există în afara ta. Ele devin reale doar dacă visezi la ele. Ca să fii politician, trebuie să produci conflicte, în interior și în exterior, deși pretinzi că lupți pentru pace. Ca să fii jurnalist, trebuie să produci scandaluri, și, înainte de toate, în tine însuți – de aceea Viața ta este o catastrofă. Ca să fii doctor, trebuie să materializezi boli și viruși, aceleași și aceiași care într-o zi te vor ucide.
Economia corpului tău energetic este cheia sănătății fizice și a dreptății, păcii și prosperității în lume. Tot ce este în afara ta nu e decât o oglindă fragmentată, închipuită, a ființei tale interioare. Toate evenimentele și experiențele, simțurile și emoțiile, gândurile și imaginile, drama contrariilor — atracție și respingere, război și pace, boală și sănătate, Viață și moarte — toate se întâmplă în tine însuți ca Visător și creator a tot și a toate. (...)
Orice eveniment se întâmplă în felul în care se întâmplă deoarece „visezi” modul în care se întâmplă. Dacă alegi să experimentezi ceva în viața ta, nu doar dori acel ceva, ci pur și simplu fii acel ceva!
Lumea oglindește fără greș ceea ce ești Acum și nu poate face altfel. (...) În spatele dorinței iluzorii de a-ți schimba viața, există o tendință mai puternică de a vrea să o perpetuezi așa cum este.
Lumea este așa cum este pentru că tu ești așa cum ești.
(...) Adevăratul „a face” este abilitatea de a-ți crea viața pe care ți-o dorești prin transformarea chimiei tale interioare, fără nicio acțiune fizică. Așadar, pentru ca adevăratul „a face” să apară, trebuie să fii acolo unde lucrurile se întâmplă de fapt – Aici, Acum unde sunt rădăcine ne-născute ale veșniciei.
Elio D'Anna - TEHNOLOGIA VISĂTORULUI

duminică, 3 decembrie 2017

Yoga si neuroplasticitatea creierului - abordari despre flexibilitate



O tanara dansatoare de profesie, a intrebat cum de era posibil ca ea, antrenata sa faca miscari,sa nu fi fost in stare sa faca ce facuse tatal meu, un om care avea dublul varstei ei. Raspunsul lui ne-a dezvalui nu numai modul in care realizase acest lucru,ci si felul in care dansatoarea l-ar fi putut face si ea.

 Tatal meu ne-a spus foarte direct ca, initial incercase de cateva ori miscarea, dar i-a revenit clar faptul ca n-avea sa reuseasca. Apoi a decis sa incerce ceva ce mai facuse in trecut in loc sa se straduiasca, a incetat sa-si mai miste corpul; si-a imaginat scheletul executand miscarea. Ne-a explicat ca, atunci cand se imagina sub forma unui schelet, fara muschi si piele, isi inchipuie traiectoria miscarilor care deveneau in mintea lui limpezi si nu necesitau efort. Dupa ce reusea sa-si imagineze intreaga miscare. de la inceput la sfarsit, desi era vorba de una dificila, executa exercitiul in carne si oase, si totul devenea  foarte usor.

  Tatal meu nu mau facuse acele miscari inainte. Prin intermediul imaginatiei, a fost capabil sa-si determine creierul sa duce la indeplinire acea serie complexa de miscari.

Tudor Instructor Yoga; tel 0767948273

luni, 13 noiembrie 2017

Ce este starea Theta și ce beneficii obținem când o accesăm

 
Creierul uman este dotat cu o forta impresionanta de a se reorganiza si de a traduce orice obiectiv in echivalentul lui fizic.

Multi oameni de stiinta sunt de parere ca abia incepem sa razuim la suprafata aisbergului in ceea ce priveste descoperirile legate de potentialul mintii.
In ultimele decenii, focalizarea cercetatorilor a fost (si continua sa fie) pe descoperirea beneficiilor pe care undele cerebrale Theta le au asupra nivelului emotional, mental si fizic.

Astfel…

Au descoperit ca aflati in starea potrivita sau stimulandu-ne corect creierul, putem combate trairile paralizante precum depresia, anxietatea, atacurile de panica sau senzatia ca suntem lipsiti de putere.

Mai mult decat atat, cand creierul emite cantitati masive de unde Theta, orice persoana isi poate dizolva convingerile limitative inradacinate in subconstient, se poate elibera pe loc de obiceiuri negative si in definitiv isi poate transforma radical intreaga viata.

Accesand si mentinandu-ne in acest moment cheie de performanta a creierului, putem experimenta UN NOU TIP DE CONSTIINTA CORPORALA care deschide poarta catre o multime de beneficii nebanuite…

Mai multe informatii despre fascinantul taram al undelor Theta si ce rezultate poti obtine lucrand cu aceasta stare poti afla din articolul:

Ce este starea Theta și ce beneficii obținem când o accesăm
scris de Sofia Tofan 

Theta este o stare a creierului în care creativitatea ajunge la cele mai înalte niveluri, iar subconștientul atinge punctul maxim de sugestibilitate. În această stare se poate ajunge și rămâne pentru mai multe minute prin meditație profundă, de obicei după ani îndelungați de practică, deoarece este caracteristică momentului premergător somnului. Asta explică faptul că fără practică sau tehnologii de stimulare mentală (click aici pentru detalii) trecerea prin Starea Theta este doar fugitivă, de ordinul secundelor sau chiar fracțiunilor de secundă.
Caracteristicile și beneficiile zonei Theta

Este o stare de relaxare profundă, folosită în hipnoză și în timpul somnului REM.
În starea Theta, undele cerebrale au o frecvență de 4-7 cicluri pe secundă. Cum precizam și în introducerea textului, pentru a atinge și menține conștient o astfel de stare sunt necesare câteva ore bune de meditație.

Undele Theta ne permit accesul la subconștient, locul în care sunt păstrare amintirile, plăcute și neplăcute. Așadar, ni se permite accesul în cel mai intim și mai dureros loc al nostru, întrucât toate emoțiile negative pe care nu am dorit să le digerăm au fost ascunse în subconștient. Iar în anumite momente, când suntem cel mai vulnerabili, ele își pot arăta colții. Pentru a înțelege o astfel de stare foarte puternică, unii specialiști au asociat-o cu transa în care intră copiii atunci când joacă un joc video.

1.Atingerea unui nivel profund de relaxare
S-a observat că persoanele care ating în mod regulat și controlat starea Theta au un mai bun control asupra stărilor de anxietate, stresului și nevrozelor. Explicația constă în faptul că, prin creșterea activității undelor Theta, se ajunge la un control mai riguros al gândurilor și, implicit, sunt mai relaxate.

2. Abilitatea de a reprograma creierul
Theta este poarta către subconștient. Aici ne putem schimba unele dintre cele mai profunde convingeri inconștiente sau debloca blocaje emoționale, folosind sugestii și paternuri pozitive. În starea Theta, creierul este extrem de receptiv la sugestii și idei noi. Iar datorită acestor calități, ne putem reprograma creierul. Aceasta înseamnă că putem să schimbăm un obicei nociv sau corecta un comportament alimentar nesănătos (de exemplu, mâncatul în exces).

3. Concentrare maximă
Hyperfocusul este un fenomen care poate fi experimentat numai în Theta. Oamenii cu o activitate intensă a acestor unde pot sta concentrați foarte mult timp fără să fie distrași de la ceea ce fac indiferent de ce se întâmplă în jurul lor. Totodată, starea Theta permite și învățarea unei cantități mari de informații într-un timp mult mai rapid decât s-ar întâmpla în starea Beta a creierului, de exemplu.

4. Îmbunătățește memoria pe termen lung
Pe măsură ce activitatea undelor Theta crește, va crește și abilitatea creierului de a reține și de a stoca amintirile pe termen lun. Hipocampul, o parte a creierului implicată în procesarea memoriei și stocarea amintirilor, are un ritm normalizat al undelor Theta care trec prin această zonă. Terapeuții induc pacienții în această zonă pentru a putea accesa informații, resurse și amintiri care facilitează și accelerează vindecarea emoțională, psihică sau fizică a creierului.

5.Dizolvarea blocajelor emoționale
Undele Theta sunt asociate cu emoțiile puternice. Uneori însă, din cauza activității intense a undelor Beta putem avea blocaje emoționale, adică nu ne putem exprima emoțional așa cum am dori și ar fi sănătos. De aceea, pe măsură ce undele Theta se întăresc, devenim capabili să ne înțelegem mai bine emoțiile și totodată să ne simțiți conectați emoțional cu ceilalți. Acest lucru se reflectă într-un nivel mai bun al sănătății.

6. Sporește intuiția
Ți s-a întâmplat vreodată să mergi pe mâna intuiției și să iei o decizie foarte bună care te-a surprins? Pe măsură ce activitatea undelor Theta crește, se amplifică și conexiunea cu Sinele, fiind astfel capabili să facem alegeri sănătoase cu privire la binele nostru cel mai înalt. De asemenea, undele Theta au fost asociate cu o conexiune spirituală profundă. Acestea oferă o conștiință spirituală sporită și o înțelegere profundă a fenomenelor sacre. De altfel, multe fenomene spirituale și psihice sunt experimentate în această stare.

7.Stimulează sistemul imunitar
Vindecarea trupului și a minții sunt accelerate atunci când creierul are o intensă activitate a undelor Theta. Stresul și anxietatea duc la eliberarea de substanțe chimice dăunătoare, cum ar fi cortizolul, care slăbesc sistemul imunitar. Creșterea activității undelor cerebrale Theta poate stimula întărirea imunității prin eliberarea de substanțe chimice prietenoase, endorfinele.

sursa;https://www.aimgroup.ro/relaxare/ce-este-starea-theta-si-ce-beneficii-obtinem-cand-o-accesam/

marți, 7 noiembrie 2017

CARLOS CASTANEDA – EI NE-AU OCUPAT PENTRU CA NOI SUNTEM HRANA LOR

Don Juan spuse, “Acesta este momentul cel mai bun din zi în care să faci ceea ce îți cer să faci. E nevoie de o clipă ca să angajezi atenția de care ai nevoie ca să faci acest lucru. Nu te opri până ce nu surprinzi umbra întunecată și mișcătoare”

Chiar am văzut o umbră neagră, mișcătoare, proiectată pe frunzișul copacilor. Fie era o umbră care se mișca înainte și înapoi, fie erau diverse umbre zburătoare care se mișcau dintr-o parte în alta sau drept în sus, în aer. Mie mi se părea că arată ca niște pești negri și grași, enormi. Erau ca niște pești-spadă uriași, care zburau prin aer. Vederea lor mă captiva. Apoi, în sfârșit, m-a înspăimântat. S-a făcut prea întuneric ca să mai văd frunzișul, dar încă mai vedeam umbrele negre, mișcătoare.

“Ce sunt astea, don Juan?” am întrebat.

“Cu mult timp în urmă, vechii vrăjitori ai Mexicului au descoperit că avem un tovarăș pe viață”, a spus el cât de clar a putut. “Avem un răpitor, un animal de pradă venit din adâncurile cosmosului, care a preluat conducerea asupra vieții noastre. Ființele omenești sunt prizonierii lui. Răpitorul este domnul și stăpânul nostru. Ne-a făcut docili și neajutorați. Dacă vrem să protestăm, ne suprimă protestul. Dacă vrem să acționăm independent, ne impune să nu o facem.”

În jurul nostru era foarte întuneric, iar asta părea să îmi taie orice impuls de exprimare. Dacă ar fi fost ziua, aș fi râs în hohote. Dar în întuneric mă simțeam destul de inhibat.

“E întuneric beznă în jurul nostru”, a spus don Juan, “dar dacă te uiți cu colțul ochiului, o să poți să vezi umbrele zburătoare țopăind peste tot în jurul tău.”

Avea dreptate. Tot le vedeam. Mișcarea lor mă amețea. Don Juan aprinse lumina și totul păru să se risipească. Don Juan spuse, “Ai ajuns, prin efortul tău individual, la ceea ce șamanii din Mexicul străvechi numeau ‘tema temelor’. Eu am tot bătut apropouri în timpul ăsta, insinuând că există ceva care ne ține prizonieri. Chiar suntem ținuți prizonieri! Acest lucru era o realitate energetică pentru vrăjitorii din vechime.”

”De ce ne-a ocupat acest animal de pradă în felul în care spui că a făcut-o, don Juan?”, am întrebat eu. “Trebuie să existe o explicație logică.”

“Există o explicație”, a răspuns don Juan, “care este cea mai simplă explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem hrana lor – și ne storc fără milă pentru că noi le asigurăm subzistența. Așa cum noi creștem pui în cotețe de pui, gallineros, la fel și răpitorii ne cresc pe noi în cotețe de oameni, humaneros. Astfel, au mâncarea la dispoziție tot timpul.”

Am simțit cum capul mi se scutură violent dintr-o parte în alta. Nu puteam să îmi exprim sentimentul profund de disconfort și nemuțumire, însă corpul meu se mișca pentru a îl scoate la suprafață. Tremuram din cap până în picioare, incontrolabil. M-am auzit spunând, “Nu, nu, nu, nu. Asta e absurd, don Juan. Ceea ce spui e ceva monstruos. Pur și simplu nu poate să fie adevărat – nici pentru vrăjitori, nici pentru omul obișnuit, nici pentru nimeni.”

“De ce nu?” întrebă calm don Juan. “De ce nu? Pentru că te înfurie pe tine?”

“Da, mă înfurie”, i-am răspuns eu. “Ceea ce susții este monstruos!”

“Ei bine”, spuse el, “încă nu ai auzit tot ce am de spus. Mai așteaptă puțin și vezi cum o să te simți. O să te supun la un fulger. Adică, o să îți supun mintea la chinuri groaznice – și nu poți să te ridici și să pleci, pentru că ești prins. Nu pentru că te țin eu prizonier, ci pentru că ceva din tine te va împiedica să pleci, în timp ce o altă parte o să înnebunească pur și simplu. Așa că ține-te bine!”

Era în mine ceva care simțeam că este ‘lacom după pedeapsă’. Don Juan avea dreptate. N-aș fi părăsit casa pentru nimic în lume – și cu toate astea, nu îmi plăceau deloc nebuniile pe care le debita. Don Juan spuse, “Vreau să vorbesc minții tale analitice. Gândește-te o clipă și spune-mi, cum explici tu contradicția dintre inteligența omului-inginer și stupizenia sistemelor sale de convingeri, sau stupizenia comportamentului său contradictoriu. Vrăjitorii cred că animalele de pradă ne-au dat sistemul lor de convingeri, ideile noastre de bine și rău, moravurile noastre sociale. Răpitorii sunt cei care ne stabilesc speranțele și așteptările, visurile de reușită sau de eșec. Ei ne-au dat pizma, lăcomia și lașitatea. Răpitorii sunt cei care ne fac să ne complacem, să fim plini de rutine și egoiști.”

“Dar cum pot ei să facă asta, don Juan?” am întrebat eu, cumva și mai furios pe ceea ce spunea. “Ne șoptesc toate astea la ureche, în timp ce dormim?”

“Nu, nu așa fac. Ăsta e un mod idiot!” spuse don Juan, zâmbind. “Ei sunt infinit mai eficienți și mai organizați decât atât. Ca să ne mențină ascultători, supuși și slabi, răpitorii au întreprins o manevră uluitoare – uluitoare, desigur, din punctul de vedere al unui strateg de luptă, însă o manevră oribilă din punctul de vedere al celor care îi suferă efectele. Ei ne-au dat mintea lor! Mă auzi? Răpitorii ne dau mintea lor, care devine mintea noastră. Mintea răpitorului este barocă, plină de contradicții, morocănoasă și plină de teama că ar putea fi descoperit în orice clipă.

Știu că, deși nu ai suferit niciodată de foame, a continuat el, ai o neliniște legată de mâncare, iar asta nu e nimic altceva, decât neliniștea răpitorului, care se teme că, de la o clipă la alta, manevra lui o să fie descoperită și el n-o să mai aibă de mâncare. Prin intermediul minții, care la urma urmei este mintea lor, răpitorii injectează în viața ființelor omenești tot ce le convine. În acest fel, ei își asigură un grad de protecție, care să acționeze ca un tampon împotriva fricii lor.”

“Nu că nu pot să accept totul așa cum spui, don Juan”, am spus eu. “Aș putea, însă e ceva atât de odios în asta, încât practic mă respinge. Mă forțează să adopt o poziție contradictorie. Dacă este adevărat că ne mănâncă, în ce fel o fac?”

Don Juan avea un zâmbet larg pe față. Era mulțumit nevoie mare. A explicat că vrăjitorii văd ființele umane copii ca pe niște mingi luminoase de energie, ciudate, acoperite din cap până în picioare cu o mantie strălucitoare, ca un soi de înveliș de plastic, înfășurat strâns peste coconul lor de energie. Don Juan a spus că acea mantie strălucitoare de conștientizare era hrana pe care o consumă răpitorul și că, atunci când ființa umană ajunge la maturitate, din acea mantie strălucitoare de conștientizare nu mai rămâne decât o fâșie subțire, de la pământ până deasupra degetelor de la picioare. Acea fâșie permite omului să trăiască în continuare, dar la limită. Ca prin vis, l-am auzit pe don Juan expicând că, după știința lui, omul este singura specie care avea mantia strălucitoare a conștientizării în afara coconului luminos. Așadar, el a devenit o pradă ușoară pentru o formă de conștientizare de un alt rang, așa cum este conștientizarea greoaie a răpitorului.

Apoi a făcut cea mai dureroasă afirmație de până atunci. A spus că această fâșie îngustă de conștientizare este epicentrul autoreflexiei, în care omul este prins iremediabi. Jucându-se cu autoreflexia noastră, care este singurul punct de conștientizare care ne-a mai rămas, răpitorii creează scântei de conștientizare, pe care purced să le consume fără milă. Ei ne dau probleme fără sens, care forțează acele scântei de conștientizare să se formeze – și astfel ne țin în viață, pentru ca ei să se hrănească cu scânteia energetică a pseudo-grijilor noastre. Probabil că era ceva devastator în ceea ce spunea don Juan la acel moment, pentru că efectiv mi s-a făcut rău la stomac.

După o pauză suficient de lungă încât să pot să îmi revin, l-am întrebat pe don Juan, “Dar de ce vrăjitorii din vechime și toți vrăjitorii de astăzi, deși văd răpitorii, nu fac nimic în acest sens?”

“Eu și cu tine nu putem să facem nimic”, spuse don Juan cu o voce gravă și tristă. “Tot ce putem noi să facem este să ne disciplinăm până la punctul la care ei nu mai pot să se atingă de noi.

Cum poți să le ceri semenilor tăi să treacă prin rigorile disciplinei? O să râdă și o să își bată joc de tine, iar cei mai agresivi o să te bată de o să-ți sune apa în cap… și nu neapărat pentru că nu te cred. În adâncurile fiecărei ființe umane există o cunoaștere ancestrală, viscerală cu privire la existența răpitorului.”

Mintea mea analitică se plimba încoace și încolo ca un yo-yo. M-a părăsit și apoi a revenit, a plecat din nou și iar a venit înapoi. Ceea ce îmi spunea don Juan era ilogic, incredibil. În același timp, era cel mai rezonabil lucru din lume; era atât de simplu. O explicație pentru orice contradicție umană mi-ar fi venit în mine. Dar cum ar putea cineva să ia în serios așa ceva?

Don Juan mă împingea pe calea unei avalanșe care ar fi putut să mă doboare pentru totdeauna. Am simțit încă o undă de senzație amenințătoare. Unda nu venea de la mine, însă era atașată de mine. Don Juan îmi făcea ceva, ceva misterios de pozitiv și teribil de negativ în același timp. Am perceput manevra ca pe o încercare de a tăia o peliculă ce părea lipită de mine. Ochii lui îi fixau pe ai mei fără să clipească. Și-a întors privirea și a început să vorbească, fără să se mai uite la mine.

“Ori de câte ori îndoielile te copleșesc în mod periculos”, spuse el, “fă ceva pragmatic în legătură cu asta. Stinge lumina. Străpunge întunericul; află ce poți să vezi.” S-a ridicat să stingă lumina. L-am oprit. “Nu, nu, don Juan”, am spus, “nu stinge lumina. Sunt bine.”

Simțeam o frică de întuneric extrem de neobișnuită pentru mine. Până și gândul mă făcea să tremur. Era clar că știam ceva la nivel visceral, dar că nu îndrăzneam să mă ating de acel lucru sau să îl aduc la suprafață, de niciun fel!

“Ai văzut umbrele mișcătoare pe copaci”, spuse don Juan, lăsându-se pe spate în scaun. “Asta e chiar bine. Acum vreau să le vezi și aici, în cameră. Nu trebuie să ‘vezi’ nimic. Pur și simplu surprinzi niște imagini mișcătoare. Ai destulă energie pentru asta.”

Îmi era teamă ca don Juan să nu se ridice și să stingă lumina, însă el tocmai asta a făcut. După două secunde, urlam din toți rărunchii. Nu numai că surprinsesem acele imagini mișcătoare, ci le și auzeam cum îmi zumzăie în urechi. Don Juan mi-a dublat urletele cu râsete și a aprins lumina.

“Ce tip temperamental!” spuse el. “Pe de o parte, necredincios total, iar pe de altă parte un pragmatic total. Trebuie să îți rezolvi această luptă interioară, căci altfel o să te umfli ca un broscoi și o să crapi.”

Don Juan continua să mă șicaneze. “Vrăjitorii din vechime”, spuse el, “au văzut răpitorul. Ei l-au numit zburător, pentru că țopăie prin aer. Nu e prea frumos la vedere. E o umbră mare, impenetrabil de întunecată, o umbră întunecată care țopăie prin aer. Apoi aterizează pe pământ.

Vrăjitorii din vechime nu prea erau de acord cu privire la momentul apariției acestui răpitor pe Pământ. Ei se gândeau că, la un moment dat, omul trebuie să fi fost o ființă completă, capabilă de percepții și fapte de conștientizare uluitoare, care acum sunt legende. Și apoi totul pare să dispară, iar acum avem de a face cu un om sedat.”

Am vrut să mă înfurii și să-i spun că e paranoic, dar cumva, nevoia mea de dreptate, care de obicei se afla chiar sub suprafața ființei mele, nu mai era acolo. Ceva din mine trecuse de punctul în care îmi puneam întrebarea preferată: Dar dacă tot ce spune el e adevărat? În momentul în care îmi vorbea el, în noapte, adânc înăuntrul meu simțeam că tot ce spune e adevărat, dar în același timp, cu o forță egală, simțeam că ceea ce spune e absurdul însuși.

“Ce tot spui acolo, don Juan?” am întrebat încetișor. Abia mai puteam să respir.

“Spun că nu avem de a face cu un simplu răpitor. Este foarte inteligent și foarte organizat – și folosește un sistem metodic, prin care ne face inutili. Omul – ființa magică destinată să fie omul nu mai este magică. Acum, omul este doar o simplă bucată de carne. Nu mai are alte visuri, decât visurile unui animal care este crescut pentru a deveni o bucată de carne: mărunte, convenționale, imbecile.”

Cuvintele lui don Juan îmi stârneau o reacție corporală ciudată, comparabilă cu senzația de greață. Parcă îmi venea din nou să vomit. Dar greața venea din străfundul ființei mele, din măduva oaselor mele. M-am scuturat involuntar. Don Juan m-a scuturat cu putere de umeri. Mi-am simțit capul clătinându-se înainte și înapoi de la forța acțiunii lui. Manevra m-a calmat dintr-o dată. Mă simțeam mai stăpân pe mine.

“Acest răpitor”, spuse don Juan, “care, desigur, este o ființă anorganică, nu este invizibil pentru noi așa cum sunt invizibile ființele anorganice. Cred că îl vedem atunci când suntem copii, însă decidem că e atât de îngrozitor, încât nu vrem să ne gândim la el. Copiii, desigur, ar putea să insiste și să se concentreze pe ceea ce văd, însă toată lumea din jur îi convinge să nu o facă. Singura alternativă pe care o mai are omenirea este disciplina. Disciplina e singurul lucru care îi ține la distanță. Însă prin disciplină nu înțeleg niște rutine rigide. Nu înseamnă să te trezești în fiecare dimineață la cinci jumate și să arunci cu apă rece pe tine până te învinețești. Pentru vrăjitori, disciplina înseamnă capacitatea de a înfrunta cu seninătate întâmplări care nu sunt incluse în așteptările lor. Pentru vrăjitori, disciplina este o artă; arta de a înfrunta infinitatea fără să clipească – nu pentru că sunt puternici și tari, ci pentru că sunt plini de venerație.”

“Și în ce fel disciplina vrăjitorilor ține răpitorul la distanță?” am întrebat.

Don Juan mi-a cercetat fața, căutând semne de neîncredere. A spus,”Vrăjitorii spun că disciplina face ca mantia de conștientizare să nu mai fie pe gustul zburătorului. Rezultatul este că răpitorul este derutat. O mantie a conștientizării pe care nu o poate consuma nu face parte din structura sa cognitivă, probabil. Derutat fiind, nu mai are altă opțiune, decât să își înceteze activitatea infamă. Dacă răpitorul nu ne consumă mantia conștientizării pentru o vreme, ea începe să crească la loc.

Ca să simplific la extrem această chestiune, pot să spun că vrăjitorii, prin intermediul disciplinei lor, țin răpitorul la distanță suficient de mult timp, încât mantia lor strălucitoare de conștientizare să crească dincolo de nivelul degetelor de la picioare. Odată ce a depășit nivelul degetelor de la picioare, mantia se reface la dimensiunea naturală. Vrăjitorii din vechime obișnuiau să spună că mantia strălucitoare a conștientizării este ca un copac. Dacă nu îi tai ramurile, el crește la dimensiunea și la volumul lui natural. Când conștientizarea depășește nivelul degetelor de la picioare, manevrele extraordinare de percepție devin ceva obișnuit.

Marele truc al acestor vrăjitori din vechime era să împovăreze mintea zburătorului cu disciplină. Vrăjitorii și-au dat seama că, dacă forțează mintea zburătorului cu tăcere interioară, instalația străină o ia la fugă, iar cel care practică această manevră va avea certitudinea originii străine a minții. [Controlul mental străin al acestor creaturi] revine, te asigur, însă nu mai are aceeași putere – și începe un proces în care izgonirea minții zburătorului devine o rutină, până când, într-o zi, ea fuge de tot și nu se mai întoarce.

Aceea este ziua în care trebuie să te bazezi pe propriile tale resurse, care sunt aproape zero. O zi tristă, de fapt! Nu e nimeni care să-ți spună ce să faci. Nu e nicio minte străină care să îți dicteze imbecilitățile cu care ești obișnuit. Învățătorul meu, nagualul Julian, obișnuia să își avertizeze discipolii că aceasta este cea mai grea zi din viața unui vrăjitor, pentru mintea cea adevărată, care ne aparține nouă. Suma experiențelor noastre după o viață de dominație a devenit timidă, nesigură și lașă. Personal, aș spune că adevărata bătălie a vrăjitorului atunci începe. Restul e doar pregătire.”

Am devenit cu adevărat agitat. Voiam să știu mai mult, însă un sentiment ciudat din mine protesta să încetez. Un sentiment care făcea aluzie la rezultate neplăcute și la pedeapsă și îmi spunea cum peste mine avea să coboare mânia lui Dumnezeu, pentru că umblam la ceva ce însuși Dumnezeu ascunsese. Am făcut un efort suprem ca să dau voie curiozității să câștige. M-am auzit spunând, “Ce-ce-ce-ce vrei să spui, că forțează mintea zburătorului?”

“Disciplina forțează mintea zburătorului până la capăt”, a răspuns el. “Deci, prin disciplina lor, vrăjitorii înving instalația străină.”

Afirmațiile lui mă copleșeau. Credeam că don Juan este fie nebun cu acte, fie că îmi spune ceva atât de extraordinar, încât îngheață totul în mine. Însă am observat cât de repede îmi adunam energia să neg tot ceea ce îmi spunea. După un moment de panică, am început să râd, ca și cum don Juan mi-ar fi spus o glumă. Ba chiar m-am auzit spunând, “Don Juan, don Juan, nu te lași niciodată!”

Don Juan părea să înțeleagă prin ce trec. Și-a scuturat capul dintr-o parte în alta și a ridicat ochii la cer, prefăcându-se că e disperat. Mi-a spus, “Nu mă las deloc, așa că o să-i mai dau un șoc minții de zburător pe care o porți în tine. O să îți dezvălui unul dintre cele mai grozave secrete ale vrăjitoriei. O să îți descriu o descoperire pentru care vrăjitorilor le-au trebuit mii de ani, ca să o verifice și să o consolideze.”

S-a uitat la mine, a zâmbit malițios și mi-a spus, “Mintea zburătorului fuge și nu se mai întoarce atunci când vrăjitorul reușește să se agațe de forța vibrantă care ne ține laolaltă ca și conglomerat de câmpuri energetice. Dacă vrăjitorul susține acea presiune suficient de mult timp, mintea zburătorului fuge înfrântă. Și tocmai asta o să faci – o să te agăți de energia care te ține laolaltă.”

Am avut cea mai inexplicabilă reacție pe care mi-aș fi putut-o imagina. Ceva din mine s-a scuturat efectiv, ca și cum mi s-ar fi administrat un șoc. Am intrat într-o stare de frică fără motiv, pe care am asociat-o imediat cu fundalul meu religios.

Don Juan m-a privit din cap până în picioare. “Ți-e teamă de mânia lui Dumnezeu, nu-i așa?” spuse el. “Stai liniștit, nu e frica ta. E frica zburătorului, pentru că el știe că vei face exact ce îți spun eu să faci.”

Cuvintele lui nu m-au liniștit deloc. Mă simțeam și mai rău. Aveam convulsii involuntare și nu aveam niciun mijloc să le opresc.

“Nu-ți face griji”, a spus don Juan calm. “Știu sigur că atacurile astea trec foarte repede. Mintea zburătorului nu se poate concentra deloc.”

După o clipă, totul s-a oprit, așa cum prezisese don Juan. Ar fi un eufemism să spun că eram derutat. Era pentru prima oară în viața mea, cu sau fără don Juan, când nu știam dacă vin sau dacă plec. Am vrut să mă ridic din scaun, dar eram înspăimântat de moarte. Eram plin de afirmații raționale, dar în același timp mă copleșea o spaimă infantilă. Am început să respir profund, iar o transpirație rece mi-a acoperit tot corpul. Cumva, îmi declanșasem o viziune îngrozitoare: umbre negre, zburătoare, țopăind peste tot în jurul meu. Am închis ochii și mi-am sprijinit capul pe brațul fotoliului.

“Nu știu încotro să o iau, don Juan”, am spus eu.

“În seara asta chiar ai reușit să mă derutezi de tot.” Don Juan spuse, “Te sfâșie o luptă interioară. În adâncurile tale, știi că nu ești capabil să refuzi înțelegerea că o parte indispensabilă din tine, mantia strălucitoare a conștientizării tale, urmează să slujească drept sursă incomprehensibilă de hrană unor entități, firește, incomprehensibile.

Iar o altă parte din tine se va împotrivi acestei situații cu toată puterea. Revoluția pe care o aduc vrăjitorii este că aceștia refuză să onoreze înțelegeri la care ei nu au participat. Nimeni nu m-a întrebat vreodată dacă sunt de acord să fiu mâncat de ființe cu alt gen de conștientizare. Părinții mei m-au adus în lumea asta ca să fiu hrană, ca și ei – și aici se termină povestea.”

Don Juan s-a ridicat din scaunul lui și și-a întins mâinile și picioarele. “Stăm aici de ore întregi. E timpul să intrăm în casă. Eu mă duc să mănânc. Vrei să mănânci cu mine?”

Am refuzat. Stomacul meu era foarte tulburat.

“Cred că mai bine te-ai duce la culcare”, a spus el. “Fulgerul te-a epuizat.”

Nu am avut nevoie de încă o invitație. M-am prăbușit pe pat și am adormit buștean.

[Când am ajuns] acasă, pe măsură ce trecea timpul, ideea zburătorului a devenit una din principalele obsesii ale vieții mele. Am ajuns la punctul la care simțeam că don Juan avea perfectă dreptate în privința aceasta. Oricât aș fi încercat, nu reușeam să-i combat logica. Cu cât mă gândeam mai mult la ce îmi spusese și cu cât vorbeam mai mult cu mine și mă observam mai mult, pe mine și pe semenii mei, cu atât deveneam mai convins că ceva ne făcea incapabili de orice activitate sau interacțiune sau gând care nu are sinele ca punct central.

Preocuparea mea – și a tuturor celor pe care îi cunoșteam sau cu care vorbeam – era sinele. Cum nu puteam să găsesc nicio explicație pentru o astfel de omogenitate universală, consideram că logica lui don Juan este cel mai potrivit mod de a elucida acest fenomen. Am început să citesc legende și mituri. Citind, am simțit ceva ce nu mai simțisem niciodată: Fiecare carte pe care o citeam era o interpretare a miturilor și legendelor. În fiecare din acele cărți era palpabilă prezența unei minți omogene. Stilurile erau diferite, însă impulsul din spatele cuvintelor era același peste tot: Deși tema era ceva foarte abstract – mituri și legende, autorii reușeau întotdeauna să insereze cumva afirmații despre ei înșiși.

Impulsul omogen din spatele tuturor acelor cărți nu era tema declarată în carte; impulsul era slujirea de sine. Nu mai simțisem asta niciodată. Am atribuit reacția influenței lui don Juan. Întrebarea inevitabilă pe care mi-o puneam era: Oare el mă influențează să văd asta, sau este vorba într-adevăr de o minte străină care dictează tot ce facem noi? Am alunecat din nou în îndoială și am oscilat nebunește între negare și acceptare. Ceva din mine știa că ceea ce îmi sugera don Juan era o realitate energetică, însă ceva la fel de important din mine știa că toate astea sunt aiureli.

Rezultatul final al luptei mele interioare a fost un sentiment de premoniție; sentimentul că mă aflu în fața a ceva iminent și periculos. Am făcut cercetări extensive și am căutat subiectul zburătorului în alte culturi, dar nu am găsit niciunde referințe cu privire la asta. Don Juan părea să fie singura sursă de informație în această privință.

Data următoare când m-am întâlnit cu el, am trecut direct la discuția despre zburători. I-am spus, “Eu am făcut tot ce am putut ca să fiu rațional cu privire la acest subiect, însă nu pot. Există momente când sunt total de acord cu tine în ceea ce privește răpitorii.”

“Concentrează-ți atenția pe umbrele mișcătoare pe care le vezi efectiv”, spuse don Juan zâmbind. I-am spus lui don Juan că umbrele alea aveau să fie sfârșitul vieții mele raționale. Le vedeam peste tot. De când plecasem de la el, nu mai puteam să dorm în întuneric. Nu mă deranja deloc să dorm cu luminile aprinse. Însă în clipa în care stingeam luminile, totul în jurul meu începea să țopăie. Nu vedeam niciodată chipuri sau forme întregi. Ci doar umbre întunecate și mișcătoare.

“Mintea zburătorului nu te-a părăsit”, spuse don Juan. “A fost rănită grav. Face tot ce poate să își refacă relația cu tine. Dar ceva din tine s-a rupt pentru totdeauna. Zburătorul știe asta. Adevăratul pericol este ca mintea zburătorului să câștige obosindu-te și forțându-te să renunți, jucând jocul contradicțiilor și contrazicând tot ce spun eu.

Vezi tu, mintea zburătorului nu are concurență. Atunci când propune ceva, ea este de acord cu propria ei propunere și te face să crezi că ai făcut ceva bun. Mintea zburătorului o să îți spună că tot ce îți spune Juan Matus este o aberație, apoi aceeași minte va fi de acord cu propunerea ei, ‘Da, bineînțeles că e o aberație’, o să spui și tu. Ăsta e felul în care ne înfrâng.

Zburătorii sunt o parte esențială a universului și trebuie să fie luați drept ceea ce sunt cu adevărat: niște ființe uluitoare și monstruoase. Ei sunt mijlocul prin care universul ne testează. Noi suntem sondele de energie create de univers”, a continuat el ca și cum nici nu aș fi fost acolo, “și asta pentru că suntem deținătorii unei energii care are conștientizare, astfel fiind mijlocul prin care universul devine conștient de sine.

Zburătorii sunt adversarii noștri implacabili. Nu pot să fie luați drept altceva. Dacă reușim să înțelegem asta, universul ne permite să mergem mai departe.”

sursa; http://www.trezireainteligentei.ro/carlos-castaneda-ei-ne-au-ocupat-pentru-ca-noi-suntem-hrana-lor/

duminică, 5 noiembrie 2017

Undele teta- starea cu potential creator inalt



Undele teta. Când starea de calm şi relaxare alunecă către somnolenţă, creierul trece la unde mai lente şi mai ritmice, cu o frecvenţă de 4-7 Hz. Oricine poate genera acest gen de unde, cel puţin de două ori pe zi: în acele momente pasagere când trecem de la starea de veghe la somn şi când trecem de la somn înapoi la starea de veghe. Starea teta este însoţită de imagini neaşteptate, imprevizibile, asemănătoare viselor, dar foarte vii (cunoscute sub numele de imagini hipnagogice). Adesea, aceste imagini surprinzător de reale sunt însoţite de amintiri intense, în special amintiri din copilărie. Undele teta oferă acces la subconştient, la reverie, la vizualizarea benefică, revelaţii neaşteptate, inspiraţie creatoare. Este o stare misterioasă, derutantă, cu un potenţial creator înalt şi chiar iluminatoare, dar experimentatorii au întâmpinat dificultăţi când au vrut să o studieze, pentru că este foarte greu de menţinut, oamenii având tendinţa de a adormi imediat ce încep să genereze cantităţi mari de unde teta



Fiinţa umană îşi poate controla stările psiho-mentale controlând undele cerebrale
Joe Kamiya - profesor la Universitatea Chicago, consideră că oamenii nu pot fi văzuţi doar ca o aglomerare de gene şi răspunsuri la stimuli externi. El consideră că fiinţa umană are, sau poate dobândi cu adevărat, controlul deplin şi conştient asupra propriei activităţi cerebrale. 

El a schiţat un experiment pentru a afla dacă cineva poate diferenţia, prin percepţie corectă, între diferitele unde cerebrale ale creierului său. Persoana care l-a ajutat l-a acest experiment a fost Richard Bach. Acesta a fost plasat într-o cameră întunecată, cu electrozi amplasaţi în partea posterioară stângă a capului. Joe Kamiya îi urmărea pe electroencefalograf activitatea cerebrală. 

Se emiteau diferite tonuri sonore şi se urmărea răspunsul de unde cerebrale. R.Bach era întrebat ce tip de unde erau, prin perceperea obiectivă a stării sale. La început a recunoscut corect doar jumătate din răspunsuri. Kamiya îi recomandase să fie atent la starea care apare în concordanţa cu undele cerebrale ca răspuns la tonurile emise. În a treia zi de testări, Bach ajunsese să recunoască corect în 85% din cazuri ce unde cerebrale emitea creierul său. În foarte scurt timp, Bach a ajuns un adevărat maestru al detectării tipului de unde pe care le emitea creierul său. 

A doua parte a experimentului a constat în intrarea la voinţă a subiectului în stare alfa: când clopoţelul suna o dată, R.Bach intra la voinţă în stare alfa. Dobândise capacitatea chiar de a varia de la frecvenţa alfa cea mai joasă la cea mai înaltă. A fost primul experiment controlat care a demonstrat că undele cerebrale, considerate a fi involuntare, pot fi obiectul controlului voluntar. 

Astfel s-a lansat domeniul biofeedback-ului undelor cerebrale. Biofeedback-ul sau neuro-feedback-ul este ştiinţa prin care oamenii pot învăţa cum să îşi controleze activitatea cerebrală, cu ajutorul unui aparat care obiectivează tipul de unde cerebrale predominant într-un anumit moment. 

R.Bach spunea că simţea că este în stare alfa când orice imagine din mintea sa dispărea şi când îşi imagina muzica unei orchestre. Alţi subiecţi spuneau că stările asociate undelor alfa apăreau atunci când lăsau mintea liberă, sau când îşi simţeau bătăile inimii, sau când nu mai gândeau.

Testele realizate de Elmer Green prin înregistrarea activităţii cerebrale a unui yoghin în timpul meditaţiei, au arătat că aceasta era caracterizată de apariţia spontană a undelor alfa. De asemenea s-a observat că acesta putea să se „mişte” rapid între diferitele frecvenţe cerebrale. Această flexibilitate este un semn distinctiv al fiinţelor cum ar fi sfinţii şi yoghinii, după cum au arătat testele realizate de Green.

Poate nu toate fiinţele umane sunt înclinate să practice meditaţia yoghină, dar există posibilitatea să înveţe să îşi controleze activitatea cerebrală, prin biofeedback, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.